La 10 iulie 1999, în al 66-lea an al vieții, a încetat din viață dr. István Túri, cel mai cunoscut maestru și formator al legumiculturii în spațiu protejat.
S-a născut la 7 decembrie 1933, la Cegléd. Școala generală și liceul le-a absolvit tot la Cegléd, luându-și bacalaureatul în 1952 la Liceul Kossuth Lajos. A obținut diploma la Institutul de Horticultură și Viticultură în 1957, iar din 1958, la același Institut, apoi la Universitatea de Horticultură, a parcurs toate treptele obligatorii ale carierei universitare, de la stagiar științific până la gradul de conferențiar, iar din proprie inițiativă a solicitat pensionarea la vârsta de 60 de ani, în 1993.
De la înființare (1990) a fost director de cercetare al PRODUKT Kutató, Fejlesztő, Termelő Kft., până la moarte fiind coordonatorul intelectual al ameliorării soiurilor de ardei și al producerii seminței hibride din aceste creații.
Și-a început activitatea științifică sub îndrumarea profesorului András Somos. Pe baza tezei sale de doctorat, susținută în 1962 și având ca temă cartarea și analiza zonei legumicole din Nagykőrös, a obținut titlul de doctor universitar.
Ca primă temă de cercetare a studiat posibilitățile de producere a legumelor pe soluri nisipoase sărace, fără gunoi de grajd. Dintre problemele tehnice, de numele său se leagă utilizarea materialelor plastice în horticultură, dezvoltarea structurilor portante ale diferitelor tipuri de construcții, elaborarea sistemelor de încălzire, stabilirea diferitelor tipuri de metode de aerisire și irigare, dezvoltarea mai multor variante de dublă acoperire, proiectarea tipurilor de unități cu și fără încălzire și, nu în ultimul rând, procedeul cu „perete de apă”.
Împreună cu colaboratorii săi a elaborat sistemul de utilizare, cu sau fără translație, a spațiilor neîncălzite, precum și utilizarea în una sau două etape a spațiilor încălzite, studiind și posibilitățile de cultură forțată de toamnă și de iarnă. Prin introducerea în cultură a noilor soiuri și tipuri de soiuri, precum și prin implementarea unor noi procedee tehnice de cultivare, a creat valori de durată.
Luând în considerare și resursele financiare efectiv disponibile, probabil că a fost până în zilele noastre cel mai de succes ameliorator maghiar de ardei. Dincolo de numărul soiurilor și hibrizilor omologați și înregistrați (21), valoarea lor de utilizare stă drept dovadă. Cel mai popular ardei alb de forțat din țara noastră (HRF F1) demonstrează și el extraordinara intuiție cu care a procedat la planificarea încrucișărilor și la selectarea liniilor parentale. În plus, sub conducerea sa au fost ameliorate, printre altele, soiurile Hó F1, Pritavit F1, Kaméleon F1, Velence F1, Titán F1, precum și liniile candidate Bajnok F1 și Kápia F1. De mare importanță este și materialul de bază pentru ameliorare, adunat împreună cu colaboratorii săi, care poate constitui garanția continuării operei sale. Sub îndrumarea lui a fost elaborată și metoda specifică de producere a seminței hibride, protejată și prin brevet, care a stat la baza funcționării întregului sector de producere a semințelor hibride.
Polivalența lui dr. István Túri a fost evidențiată mai ales de cercetările cu caracter de biologie constituțională. El a introdus conceptele de tipuri de creștere lente, medii și rapide, a stabilit condițiile formării acestora și posibilitățile de modificare a lor. A observat schimbările din dezvoltarea plantelor într-un stadiu foarte timpuriu. Modificările tehnologice propuse de el în astfel de cazuri au fost confirmate, în covârșitoarea majoritate a situațiilor, de realitate. Domnul profesor Túri a instruit atât studenți, cât și horticultori practicieni, iar stilul său de prezentare era, de cele mai multe ori, foarte sugestiv, presărat cu umor și extrem de captivant.
Organizarea consilierii tehnice sincrone se leagă, de asemenea, de numele său; încă de la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70 a ținut cursuri la Soroksár. A organizat mai multe expoziții la Universitatea de Horticultură. Dintre cele mai cunoscute au fost expozițiile însoțite de conferințe privind cultivarea ardeiului, pepenilor și castraveților. Târgul de semințe pe care l-a conceput se organizează, din 1981 încoace, în fiecare an, spre deplina mulțumire a producătorilor de legume și a firmelor de comercializare a semințelor.
Activitatea sa publicistică de specialitate a fost caracterizată de preocuparea pentru claritate și de descrierea și predarea procedeelor practice. A publicat peste o sută de articole de popularizare, în majoritate în revista „Kertészet és Szőlészet”. Cărțile sale dedicate culturilor în spații acoperite cu folie sunt de asemenea foarte apreciate. „Kertészet fólia alatt” (coautor: Béla Fodor) a fost prima carte de specialitate agricolă din care s-au vândut peste o sută de mii de exemplare. Pentru aceasta a fost recompensat cu un premiu de excelență. A fost întotdeauna mândru de aceasta și de Ordinul Muncii primit pentru întreaga sa activitate.
În ultimii 10–15 ani, scrierile sale au căpătat și o tonalitate filozofică. Ilustrează acest lucru cărțile „Növényalkat (lehetőség és korlát a hozam növelésére)” – despre „constitutia” plantelor ca posibilitate și limită a sporirii producției – și „Az élet korlátai”, care sintetizează implicațiile umane ale biologiei constituționale. Începuse să scrie și o carte ce explora lumea spiritului, lumea zeilor. A vorbit mult despre ea, și-a dorit foarte mult să o termine, dar nu a mai reușit. Întrebat în mod repetat despre activitatea sa științifică și despre publicațiile sale, răspundea adesea: „Nu subestimez numărul cărților, al noilor soiuri, al brevetelor, al distincțiilor și al titlurilor științifice, dar nu le consider cele mai importante, de aceea nu mă ocup de cifre. În breaslă, dintre acestea și dincolo de ele, consider importantă doar acea activitate care duce mai departe cauza horticulturii.”
În munca sa de organizare a avut nevoie de perseverență, uneori chiar de o încăpățânare tenace, altfel nu ar fi putut crea câmpul experimental al Catedrei de Legumicultură. În Stațiunea Experimentală Soroksár se văd și astăzi numeroase clădiri, construcții și spații acoperite cu folie care dau mărturie despre munca sa organizatorică neobosită, căutarea permanentă de soluții noi și bogăția de idei.
A avut multă grijă și de subordonații săi, pe vremuri numeroși. Pentru o muncă de calitate considera importante mai multe cerințe: explicarea sarcinii, punerea ei în scris, verificarea înțelegerii, realizarea și controlul execuției. Nu a agreat neglijența, indiferența și lenea, dar a apreciat capacitatea de luptă, munca orientată spre obiective clare și generatoare de valoare. A respectat și a prețuit și acei colaboratori și colegi care recunosc noutatea și o susțin chiar dacă ei nu au fost primii care au sesizat-o.
A spus de mai multe ori că, dacă ar ajunge în posesia unei baghete magice atotputernice, ar face cel puțin trei lucruri: ar desființa pentru o săptămână toate instalațiile de cultură cu acoperire din material plastic, pentru a demonstra astfel rolul lor esențial în salatele noastre zilnice de legume și fructe și în utilizarea plantelor ornamentale; ar prezenta toate posibilitățile pe care nu le-am valorificat încă în legătură cu spațiile închise; „nu pentru o săptămână, ci pentru totdeauna aș desființa boala vorbelor frumos meșteșugite, dar goale de conținut” – spunea el.
Ca orice om, a avut și greșeli, și erori. În astfel de cazuri obișnuia să spună: „Nici unul dintre noi nu este înger.” A trecut însă cu vederea aceste scăpări, mai mici sau mai mari, ale colaboratorilor săi, dacă nu a identificat în spatele lor rea-voință sau intenție deliberată.
La pensionare nu a organizat banchete sau festivități, s-a despărțit de ceilalți în câteva cuvinte, iar poate ultimele lui vorbe au fost: „Mi-aș dori să pot sluji încă multă vreme cauza horticulturii!”
Din păcate, această dorință nu i s-a putut împlini pe deplin. De acum înainte el continuă să trăiască doar în soiurile create de el, în scrierile și în spiritul său, care rămân cu noi.
János Gyúrós